Life unexpected.....

6 luni....last check in!...MULT

Noutati:...am terminat facultatea...mi-am luat licenta ( uimitor dar adevarat)...ma inscriu la master ( si mai uimitor)..si astept luminita de la capatul tunelului.

Intre timp visez la ce va fi peste un an daca soarta va fi de acord cu mine.

...........Ca să treacă vremea mai uşor, m-am apucat să scriu. Chiar dacă nu ştiu ce se va întîmpla cu aceste randuri, dacă vor fi citite de cineva vreodată sau vor putrezi aici.

 De fapt, scriu cum aş vorbi. În jurul meu e pustiu, iar omul dacă nu vorbeşte uneori, moare, nu-i aşa? 

Am creat si un decalog aici. Eu l-am scris şi tot eu l-am atîrnat pe perete. Cum ridic ochii, îl văd. Şi de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă con­ving s-o urmez.

Prima poruncă: Să aştepţi oricît.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi ru­găciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de fă­cut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă!

Ce bună idee am avut cu decalogul ăsta. De cîte ori sînt în dificultate, apelez la el. Mă uit şi caut po­runca de care am nevoie în clipa respectivă. Şi ime­diat îmi revin. 

Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără asta. Poate că omul s-a obişnuit să i se poruncească. El îşi permite să fie surd la rugăminţi, dar devine atent cînd i se porunceşte. N-aţi văzut că şi Dumnezeu a folosit aceeaşi metodă? În loc să ne ilumineze, a des­coperit că e mult mai comod să ne poruncească. În zece porunci a rezolvat totul. După aceea s-a putut retrage liniştit. Poruncile aveau să îmbrîncească pe cel ce trebuia îmbrîncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăţia cerurilor şi că, la nevoie, păcătoşii vor fi minaţi cu biciul spre mîntuire.

Ursitoarele erau bete, probabil, cînd au venit la că­pătîiul meu sau, plictisite, au vrut să se amuze. Au făcut din mine un fel de acrobat fără plasă. Mi-au dat o înverşunare greoaie şi o exaltare care, ames­tecate, au devenit destin. Şi veţi vedea că nu vă spun baliverne. Ascultîndu-mă, o să vă amintiţi mereu de şerpii care se întorc să-şi muşte coada.

Doamne, apără-mă de mine însumi!

O sa revin!

Mai des! 

 

Atunci cand scarbita de tot, nu mai e nimic...

Exista cuvinte care sunt un atribut al plictisului, transformate fiind in
automatisme. Asumandu-si rolul zicerii cu jumatate de gura, ele raman mereu neutre
si dau semne ca nu pot fi altfel. Monosilabice sau nu, cuvintele noastre de
vreme rea tac stanjenite, cu intentia de a stinge, de a lasa, intr-o plecare
grabita, discutia pe noptiera.

Imi place sa sugerez fatis prin cuvinte ca urlu de a face alte o mie de
lucruri decat de a participa la vreun proces expozitiv ; sunt prea lasa sau
prea delicata in a pune brutal capat. Desi e atat de frumos sa vezi frustrarea
in ochii celuilalt cand ii tai toate ancorele catre propria deslusire, gandul
la mine singura si plictisita ma face sa ma gandesc de doua ori. Sa fiu usor
subtila, nu foarte, sa induc neplacuta idee, sa neg vehement ca o am si sa cedez
initiativa celuilalt.

Intr-un asemenea mecanism pe care stupid l-am perfectionat, adancindu-ma,
am sperat mereu ca voi gasi cheia interactiunii mele cu oamenii. In sentimentul
de vina pe care echivoc il aveam in minte statea mereu o alta poveste, sfarsita
uneori in acelasi mod, dar mereu la orizont. Asta pana cand s-a declansat
contra-atacul.

Am apreciat mereu inteligenta in sesizarea ansamblului si in punerea in
paranteza a temeliilor. Semnul iesirii dintr-o ordine care-ti cauta greseala e
o bucurie scurta, cand simti ca pumnul incasat dur e razbunarea pe masura a
unui gest la fel de cumplit. Astfel, cuvintele de umplutura in gura lui devin
violente si tari, abrazive, ripostand maxim la o pasivitate care, netulburata
in sursa, ar fi starnit atata furie in destinatar. In scarba lui, iara si iarasi
aruncat cu dispret pe-o limba ce se ascute brusc, un intreg orizont de
asteptare e violat, lasat gravid si anihilat de o nastere prematura.

Scarba lui nu mai primeste rezistenta, se dezlantuie periodic si plenar,
lasand in urma fasii de discutii si propozitii fara cuvinte de legatura. A mai
distrus o cale de convietuire, lovind violent intr-o liniste la care eu
agreasem initial usurata.

Totusi, daca plictisul meu neutru deschide dialogul, invita, scarba lui
devine hegemonica. Ucide orice prin propria existenta, caci nu primeste
rezistenta. Neputandu-se adapta in a da sens evolutiei, moare si el, ca o
furtuna intr-un pahar cu apa, cu noi in spate superiori si astigmatici.    

   

- Stii, de fapt, azi a fost
bine. Sunt sigura ca si la tine a fost la fel, nu-mi spune. Nici nu mai e nevoie sa ne spunem
ceva. Somn usor, tu, somn usor !…si te rog inca o data sa nu spui nimic.
Nu-i nevoie.  

Exista...

In privinta religiei mele sunt foarte indecisa. De fapt ai mei au fost foarte decisi cand m-au botezat si m-au facut crestin-ortodoxa. Dar eu am Dumnezeu(l meu). Dumnezeu(l meu) care nu ma trimite in Iad daca fac dragoste, Dumnezeu(l meu) care nu ma sfatuieste : ,,Nu fura tu, ca fura altii” gen, Dumnezeu(l meu) care nu-mi zice ,,Iubeste-ti aproapele” , chiar si cand acesta te fute-n gat. Dumnezeu(l meu) e Dumnezeul secolului 21, care n-are nevoie de majuscula la inceputul numelui Sau, dar o pun eu ca asa-mi place, sa-l consider pe acelasi loc cu Dumnezeul Atotputernic, de existenta caruia ma mai indoiesc cateodata. Dumnezeu(l meu) e viu atata timp cat sunt si eu vie, nu traieste milioane de ani pentru toti, ci putini pentru mine, Dumnezeu(l meu) n-are nevoie de rugaciuni sau de mers la biserica.El stie ce vreau eu, mereu, fara sa ii cer, ca de-aia e Dumnezeu. Daca nu era, l-as fi numit Figo,ar fi fost un terrier si l-as fi scos in parc zilnic.Daca Dumnezeu(l meu) nu ar fi existat, eu nu as fi ajuns aici azi. Pentru ca sunt unde vreau. La dracu’, chiar sunt unde vreau!




Cine se mai indoieste acum ca Dumnezeu(l meu) exista?:)

All she wrote...

Azi se implinesc 2 ani de cand scriu pe aici...ce s-a schimbat?..ce e diferit? Pai sincer, totul...eu in primul rand.Am invatat multe...si nu doar teoretic.Am trecut prin si mai multe,am cunoscut oameni si oameni..

Azi ma gandeam...meditand la tot ce s-a intamplat in ultimii 2 ani ca probabil daca ar fi sa ma intorc inapoi in timp,mai mult ca sigur as lua aceleasi decizii,inspirate sau nu,dar aceleasi.

Am cunoscut raul.Sa ajungi sa cunosti raul  incetul cu incetul sau sa fii catapultat in el...inseamna acelasi lucru.

Am vrut sa scriu despre necunoscutul din mine.Despre "monstrul" ascuns in fiecare din noi,despre cruzimea si singuratatea din noi.Despre ce am fi in stare sa facem ca sa obtinem ceea ce vrem.Chiar si acum, cand scriu aici,tot la asta ma gandesc:"Cat de departe as merge?Ce as face?"

Nu e usor sa iti pastrezi melancoliile in limite rezonabile,mai ales in perioada Craciunul, mai ales cand ai o fire blestemata ca a mea si esti si singur acasa.Aceste nenorociri,pentru care nu exista remedii,te pot impinge la multe.Vad ca nici Vivaldi (am ascultat toata dimineata) nu ma ajuta azi.Muzica nu tine loc de "ocupatie",ca sa respect macar in parte "reteta garantata impotriva melancoliei" pe care am citit-o  undeva:dieta,ocupatie,limitatea dorintelor.

Cineva care nu ma cunoaste bine ar crede ca in situatia mea,amintirile tin loc de dieta( a starii de spirit,bineinteles),si de ocupatie si de limitatarea dorintelor( caci intr-un paradis pierdut nu mai ai ce sa iti doresti).In loc sa micsoreze singuratatea,amintirile o sporesc,o fac si mai greu de suportat.

Si oare nu e adevarat ca nu ne amintim tot?Ne amintim ceea ce ne convine,ceea ce ne place.Ceea ce ne induioseaza sau ne lasa impresia ca ne-a format caracterul si optiunile de azi.Memoria a triat si voalat imaginile si a dat o lumina magica unor detalii care nu conteaza chiar atat de mult sau chiar deloc.

Dar nu e totul chiar atat de negru.Maine o sa fie mai bine.Asta e mantra mea.Ma ajuta sa trec de fiecare zi.Si acum realizez ca nu degeaba o admir pe Scarlet O'Hara.Si ea obisnuia sa spuna :"Pana la urma si maine e o zi"(sper ca imi amintesc bine).

Recitind de curand Legendele Olimpului am realizat cat de mult m-au influentat toate acele povesti cand eram mai mica.Erau taine pe care vechii greci nu vroiau sa le afle.Nici eu.Poate de aceia batranul prezicator Tiresias vorbea mereu cu doua intelesuri.Poate nu exista un mod mai bun de a apara un mister decat acela de a discuta mereu de el.Poate de aceia nu stim mai nimic despre oracolul de la Delphi,inafara de faptul ca toate preotesele care bolboroseau prezicerile erau analfabete.Probabil zeii nu vroiau sa comunice prin intermediul unor oameni cultivati.Oamenii cultivati au indoieli.

Ulise si-a ales o sotie rabdatoare.Dispusa sa il astepte 20 de ani.10 ani cat a durat razboiul si inca 10 cati a petrecut in bratele nimfei Calypso.Eu nu vreau sa fiu sotie.

Niciun popor nu si-a pus atatea sperante intr-un mormant ca egiptenii.In cele vreo 80 de piramide cate au fost ridicare pe malul stang al Nilului s-au adunat milioane de blocuri de piatra.In schimb palatele faraonilor erau construite din materiale perisabile:lemn,caramizi uscate.Dar pana la urma Chateaubriand avea dreptate cand spunea ca ideea de a invinge timpul printr-un mormant nu a iesit dintr-o minte vulgara.

"Esti fericit?" il intreaba Cain pe Lucifer in poemul lui Byron."Sunt puternic?" raspunde el.Oare ce ar fi raspunde la aceasta intrebare Hitler si Stalin.

In greceste numele  "Prometeu" inseamna prevazator.Nu s-ar zice ca si-a confirmat numele.

Pe un cadran solar de la Venetia( sau de langa Venetia) era scris:"Horas non numero nihi serenas"."Nu se socotesc decat ceasurile senine"Mie,daca as avea un asemenea cadran, mi-ar fi complet inutil.Ce sa socoteasca?

Mi-ai spus,uitandu-te direct la mine,ca facem parte din doua lumi diferite.De fapt e aceiasi si stii doar ca Speranta a iesit ultima din cutia Pandorei si a ramas alaturi de oameni .

Dar maine va fi mai bine:)

Poveste...

Toata lumea cunoaste legenda lui Narcis,frumosul baiat care isi contempla propria frumusete in apa unui lac.Era atat de fascinat de el insusi ,ca intr-o zi a cazut in apa si a murit inecat.In locul acela a aparut o floare,narcisa.
Dar poveste lui Oscar Wilde nu se termina asa.El povesteste ca atunci cand Narcis a murit,naiadele au venit si au vazut lacul transformat dintr-unul cu apa dulce in unul cu apa sarata.
  -De ce plangi?au intrebat ele
  -Plang pentru Narcis,a raspuns lacul.
  -Ah,nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis.La urma urmelor,desi noi am alergat dupa el prin padure, tu erai singurul care puteai sa-i contempli de aproape frumusetea.
 -Dar Narcis era frumos?intreba lacul.
 -Cine altul poate sti mai bine decat tine?raspunsera, surprinse, naiadele.La urma urmei, doar pe marginile tale se apleca el in fiecare zi.
Lacul ramase tacut o vreme.Intr-un tarziu raspunse:
 -Il plang pe Narcis, dar niciodata nu am stiut ca el era frumos.Il plang pe Narcis pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele,eu puteam sa vad reflectata,in fundul ochilor lui,propria-mi frumusete.

Smile and live...

Pai da. Timpul trece. Asta stiam. Dar atat de repede?  Parca mai ieri aveam 10 de ani. Chiar ma gandeam aseara. Dupa o ''discutie'' prelungita cu o persoana de 10 de ani, ma intrebam cum eram eu atunci. Si cred ca eram mai rau decat persoana!  Oricum, problema principala nu e asta! Problema principala e ca nu-mi aduc aminte cand am avut 10 de ani. Am impresia ca a trecut un veac de atunci. Desi nu stiu si n-o sa stiu niciodata probabil ce inseamna un veac .
In aceeasi dezordine de idei imi amintesc dar nu ma amintesc in ele, momentele mele de inceput aici. Ceva de genul “a fost odata ca niciodata, ca’ daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit”… dar parca tot poveste e!
Aseara imi faceam griji de genul: “ori m-a schimbat enorm de mult, atat de mult incat nu ma mai recunosc, ori am intrat in ceasul mortii, ca prea imi ies toate. Si nu numai ca imi ies, dar imi ies intr-un mod total strain mie, mult prea bine”. Dupa care mi-am spus ca omul e o specie idioata care nu e multumita niciodata, mi-am tras doua suturi in fund si am adormit.
Clar ca n-am sa mai intru pe aici o vreme. Am de gand sa ma odihnesc si sa ma simt bine cu familia zilele astea. Si sa-mi amintesc cum era cand eram copil…
Oamenii uita cum era cand erau copii. Oamenii uita ca de fapt sunt toti niste copii pana mor. Niste copii mici sau mari. Si cand ajung la stadiul de copii mari fara sa-si dea seama ca sunt acolo, se ranesc si nu inteleg de ce o fac. Pai de aia! De copii mari ce suntem toti. De ce nu vreti voi “sa ne jucam” frumos in viata asta?



PS: Daca vi se pare ca am fost incoerenta, chiar am fost! ))))

Prietenii...

Ma enerveaza cumplit gandul ca aveam candva atat de multi prieteni iar acum sunt din ce in ce mai putini. Ma intreb de ce acum nu mai sunt… Oare e vina mea? Sau a lor?
De ce pierdem prietenii? De ce ne pierd ei pe noi? Cum oare as putea pune intrebarea mai corect? Cand cineva e langa tine un timp foarte indelungat, cand ii spui aproape tot ce ai pe inima si ii ceri sfaturi, cand iti spune ce il doare sau ce il face fericit, oare nu se cheama ca iti este prieten? Dar vine momentul cand nu mai e! De ce? Se indeparteaza de tine, te uita? I-ai gresit cu ceva? Te-ai schimabat prea mult si nu te mai accepta? A gasit pe altcineva "mai potrivit"? Atunci se mai poate numi prieten? Daca te uita cu atata usurinta, daca nu vrea sa mai comunice cu tine invocand diverse motive, oare ti-a fost veodata prieten? Daca la un moment dat te jigneste sau te loveste unde STIE ca te doare mai tare, atunci ti-a fost vreodata prieten? Cum mai poti avea incredere in oameni cand poarta masti care te mint, cand zambetul e fals, iar privirea intelegatoare nu e altceva decat unul dintre rolurile pe care le joaca in societate si nu numai?
Iti amintesti de clipele cand impreuna cu prietena ta cea mai buna beai o cafea si povesteai despre viata! Iti amintesti cand mancati impreuna sau va plimbati prin parc. Ce frumos era, iti spui! Unde sunt clipele alea pe care atunci poate nu le constientizai pentru ca erau atat de normale? De ce s-a lasat dusa de val? De ce nu mai e langa tine? O suni, insisti sa va vedeti, cauti alternative pentru toate motivele care v-ar impiedica sa o faceti… Nu raspunde “provocarii”! Nu mai vrea sa te vada? Si totusi in glasul ei e atata bucurie cand iti vorbeste… Te-a regasit si se bucura! Dar ceva o impiedica sa te vada! Sa fie totul o minciuna? Si atunci revin cu o intrebare pe care am mai pus-o acum foarte mult timp: de ce mintim? Care-i scopul? Lasand la o parte minciunile care ne-ar acoperi in fata unor probleme profesionale sau familiale, si care de altfel sunt la fel de putin justificate, de ce mintim? De ce ne mintim prietenii? Sau de ce pretindem ca le suntem prieteni, cand de fapt ei nu inseamna nimic pentru noi, cand timpul petrecut impreuna e de fapt irosit? Care-i scopul acestui teatru, dupa parerea mea, stupid? Unde vrem sa ajungem? Sa ii folosim pe prieteni? Unii nici macar asta nu fac! Nu m-a folosit niciodata si totusi a pretins ca imi e prietena. Acum nu mai e! Nu pot decat sa cred ca nu mi-a fost prietena? Si atunci? Unde-i raspunsul? Care-i intrebarea potrivita? De ce acest labirint cand totul ar trebui sa fie cat se poate de normal si simplu: esti sau nu prietenul cuiva! Atat! E atat de simplu de fapt! Dar nu, oamenii trebuie intotdeauna sa complice totul! Nu merge asa de simplu! De ce sa raspunzi cuiva “ nu vreau sa ma vad cu tine pentru ca nu imi face placere”? Mai bine ii spui ca ai o problema, ca trebuie sa rezolvi ceva sau, si mai stupid, fac curatenie azi! : ( Si apoi se intreaba de ce timpul se intoarce impotriva lor, de ce viata e atat de complicata… Raspunsurile nu le vor accepta niciodata pentru ca vor continua sa joace pe scena falsa pe care singuri si-au cladit-o! Vor continua sa refuze a deschide ochii si a vedea cum timpul striga atunci cand trece pe langa ei, vor continua sa isi astupe urechile cand cineva le spune adevarul, vor continua sa fie falsi, cand stiu, in adancul sufletului lor, ca viata e singurul lucru real si de necontestat care li s-a oferit! Si poate intr-un moment, un singur moment de luciditate, se vor intreba “oare e bine ce am facut, ce fac?”. Raspunsul il vor gasi in jur, daca momentul de luciditate se va prelungi. Nu cred insa ca asta se va intampla…Mastile ii sufuca prea tare! Momentul de luciditate va trece precum vantul pe langa ei. Mai e ceva de facut atunci?
Mai poti sa insisti sa se intoarca la tine prietenul care candva “exista”? Eventual incepi sa te critici pe tine. Iti spui ca nu ai stiut sa iti alegi prietenii, ca ai fost prea orb sau nu ai vrut sa vezi… Ca ai avut prea multa incredere in cine n-ar fi trebuit… De aici mai e doar un pas pana cand vei incepe sa porti si tu o masca, sa preferi minciuna! Sau, in cel mai rau caz, sa nu mai vrei sa ai prieteni sau sa fii prietenul cuiva, sa suspectezi pe toata lumea si sa nu mai ai incredere nici in tine.
Si iar intrebarea: De ce e viata asta atat de complicata? Parerea mea este ca noi o facem asa! E singurul raspuns just, de necontestat. Si, pe deasupra, justificat, din pacate…





PS: Sfat: Pretuiti-va prietenii fie si de la departare si nu ezitati niciodata sa le impartasiti bucuriiile, tristetile voastre, sau macar un : "Buna! Ce mai faci?", la care sa ascultati si raspunsul!
Salutari!

Curatenie de toamna si inutilitati ...

În ultima vreme aplic minimalismul zen la viata de zi cu zi. Fac curat prin aruncare. Incredibil câte lucruri am strâns de care nu am nevoie. Dar de loc. Genul de scrumiera-cutie haioasa în care te trezesti ca pui si bani marunti si nasturi, o cheie veche, un bilet de film, trei firmituri de biscuiti si daca ar încapea si un dulap, o vaca si vreo trei pantofi desperecheati. Afara! Asta a fost doar începutul, am trecut la haine, pantofi, farfurii, cosmetice, inele, cercei. În concluzie mai am cam jumatate din ce aveam când m-a apucat. Chestia e ca s-a dus si un om cu apa din albie.
In alta ordine de idei mi s-a zis ca sunt foarte moody (asa o fi), ca intr-o viata anterioara am fost John A.MacDonald - nici nu am auzit de el pana nu mi-a zis micul si inteligentul test de pe Facebook ca a fost premierul Canadei sau asa ceva :"Who'd figure you were once Canada's first prime minister! The one politician who overcame America's Manifest Destiny with tenacity, stubbornness and a bottle of vodka!"-cel putin ultima parte imi place...
Am mai aflat ca focul e elementul meu primordial definitoriu (nu se vede)..si ca unicornul (vizibil/invizibil,roz/sau alta culoare) e animalul meu mitic.
Si spre supararea unora s-a dovedit ca Sailor Marte mi se potriveste mie desi cand eram mica si ma jucam in fata blocului eram intotdeauna Sailor Moon ( oare din cauza ca sunt foarte blonda la origini?) si ca, dintre cele 7 pacate mortale, eu ma las condusa de mandrie ( aici Facebook-ul a cam dat-o in bara!)
Uhh..si imi place la nebunie sa fiu Cenusareasa:).
Ahh si inainte sa uit...a aparut Resident Evil -Afterlife.Si atat.La cat l-am asteptat puteau sa il faca mai bun ca primele parti.Morala este simplă : Răul nu moare niciodată .
Şi totuşi la final mi-am spus '' Ce-a fost asta ?'' după ce trecusem prin vreo două trei stări în care crede-am că de data asta filmul . Ideea este că filmul se vrea a fi o poveste perpetuă despre dorinţa unora de a deveni oameni după ce au cunoscut starea de nimic a nimicului a fiinţei fără viaţă şi fără simţăminte lumeşti . Interesantă este însă abordarea . După ce prezinţi eroina şi dovedeşti că este o supravieţuitoare a celui mai cumplit coşmar , introduci între zidurile unei puşcării cu ziduri imense nişte personaje cu cele mai improbabile caractere , desfăşori un scenariu din care mai supravieţuiesc doar o salvată amnezică adusă printr-o teorie a probabilităţii , un ticălos cu aere de VIP , unul care până mai atunci stătuse închis fiindcă nu avea credibilitate şi bineânţeles eroina , cireaşa fiind Luther (asta a fost tare ) , descoperi lumii un roi de zburătoare venind ca la un semnal : Să ce ? Aici ni se înfăţişează momentul de curiozitate şi ceva ce nu pot defini oricât aş încerca . Monştrii inventaţi nu mai sunt cum au fost la început , au intrat în rutină , nici chiar acel personaj care semăna cu un Trol din poveştile nordice dar fără faţă nu mai impresionează deoarece stângăcia şi ferocitatea lui sunt moarte şi nu trezesc nici măcar interesul copiilor . Scenele tip ''Lara Croft'' ale Mill-ei sunt jalnice şi nu conferă decât o slabă motivaţie generată mai mult de scena generală a unei apocalipse aflată în spasme .Cea mai mare dezamagire a toamnei.
O sa (imi) revin!

Cuvinte pentru un inceput de toamna...

Cuvinte care – dintr-un motiv sau altul, m-au atins şi mi le notez cu convingerea că probabil nu le voi reciti în următorii 20 de ani.


Cvartetul din Alexandria. Justine – Lawrence Durell
Orice lucru asupra căruia insişti prea mult devine un păcat.
- N-am să cred că e vorba de lăcomie sau că ne-am lăsat pradă unei pasiuni. Sîntem prea civilizaţi pentru asta. Avem doar ceva de învăţat unul de la altul. Dar ce anume?
Am văzut atunci ceea ce ar fi trebuit să văd cu mult înainte, şi anume că prietenia noastră se maturizase ajungînd la un punct în care fiecare dintre noi devenise posesorul unei părţi a celuilalt.
Melissa era o pictură tristă, un peisaj de iarnă proiectat pe un cer întunecat; o lădiţă cu cîteva muşcate înflorite, zăcînd uitată pe pervazul ferestrei unei fabrici de ciment.
Un oraş devine o lume cînd te îndrăgosteşti de unul din locuitorii săi.
Oamenii reali nu pot exista decît în acea imaginaţie de artist care ar fi fost destul de puternică să-i cuprindă şi să le dea formă.

Povestea unui idiot spusă de el însuşi – Felix de Azua


- Un îndrăgostit crede că a rezolvat singur conflictul între Lume şi Eu, din momentul în care este convins că aparţine CELUILALT, şi, cu toate astea, că rămîne EL ÎNSUŞI. Iluzie de mare forţă prin secretul şiretlicului folosit şi durerea produsă de elucidarea lui, cum a intuit cineva la fel de îndepărtat de filozofie precum Platon.
Iubirea se prezintă în viaţa fiecăruia pentru a-i da o lecţie.
Şi o dă; şi încă cum.
 În toate cuplurile care investighează fericirea amoroasă, există o distribuţie a funcţiilor care nu depinde de sexul respectiv. La început, de exemplu (dar variantele sunt
 infinite), ea este bună, cuminte, nu ştie să căştige bani, este ageră, fragilă, drăgăstoasă şi fidelă, în vreme ce el este coleric, independent, eficace, inteligent,protector şi necredincios. Asta este o schemă vulgară, dar frecventă. Ei bine,indiferent de repartiţia funcţiilor, la capătul unei cercetări amoroase TOATE FUNCŢIILE SE SCHIMBĂ, dacă este să vorbim despre o cercetare serioasă, fiindcă este vorba despre un fenomen de reflectare reciprocă şi fiecare dintre Obiecte doreşte să fie Celălalt. Şi chiar aşa se şi întîmplă. Asta înseamnă două lucruri: primul, a te plictisi de Celălalt, cînd îţi dai seama de cum era el ÎNAINTE; al doilea, să înţelegi cît de mediocru şi de grosolan era el ATUNCI. Consecinţa: ACUM celălalt este mediocru şi grosolan.





Melodiile la alegere...nu stiu pe care am ascultat-o mai mult...

ROCK

* POWER METAL


The protagonist arrives riding a white unicorn, escapes from the dragon, saves the princess and makes love to her in an enchanted forest.



* THRASH METAL

The protagonist arrives, fights the dragon, saves the princess and fucks her.



* HEAVY METAL

The protagonist arrives on a Harley, kills the dragon, drinks a few

beers and fucks the princess.



* FOLK METAL

The protagonist arrives with some friends playing acordions, violins, flutes and many more weird instruments, the dragon falls asleep (because of all the dancing). Then they all leave........ without the princess.



* VIKING METAL

The protagonist arrives in a ship, kills the dragon with his mighty axe, skins the dragon and eats it, rapes the princess to death, steals her belongings and burns the castle before leaving.



* DEATH METAL

The protagonist arrives, kills the dragon, fucks the princess and kills her, then leaves.



* BLACK METAL

The protagonist arrives at midnight, kills the dragon and impales it in front of the castle. Then he sodomizes the princess, drinks her blood in a ritual before killing her. Then he impales the princess next to the dragon.



* GORE METAL

The protagonist arrives, kills the dragon and spreads his guts in front of the castle, fucks the princess and kills her. Then he fucks the dead body again, slashes her belly and eats her guts. Then he fucks the carcass for the third time, burns the corpse and fucks it for the last time.



* GRIND METAL

The protagonist arrives, screams something completely undecipherable for about 2 minutes and then leaves...



* DOOM METAL

The protagonist arrives, sees the size of the dragon and thinks he could never beat him, then he gets depressed and commits suicide. The dragon eats his body and the princess as dessert. Thats the end of the sad story.



* GOTHIC METAL

The princess in a velvet costume starts singing soprano. The protagonist completes the duet by adding the beast part, while the dragon plays the flute. Suddenly he swallows up the pipe and accidently scorches the beauty and the beast and suffocates to death. All their souls are damned in hell's eternity.



* PROGRESSIVE METAL

The protagonist arrives with a guitar and plays a solo of 26 minutes. The dragon kills himself out of boredom. The protagonist arrives to the princess' bedroom, plays another solo with all the techniques and tunes he learned in the last year of the conservatory. The princess escapes looking for the HEAVY METAL protagonist.



* INDUSTRIAL METAL

The protagonist arrives wearing greasy overcoat, makes obscene gestures towards dragon, and gets escorted out of fairy tale land by security guards.



* SPEED METAL

Suddenly there, short solo, dragon is confused, someone's screaming weird stuff, princess realizes she's been deflowered, dragon and princess are still looking for the one who did this.



* CHRISTIAN METAL

The protagonist rides in on his way home from church and sings a mushy power ballad to the dragon about how much Jesus loves him and that the dragon should turn to Him. The Dragon is immediately converted, and when the princess wants to thank the protagonist he replies, "Sorry, but I don't believe in having sex before marriage."



* GLAM METAL

The protagonist arrives, the dragon laughs at the guy's appearance and lets him enter. He steals the princess' make up and tries to paint the castle in a beautiful pink colour.



* BATTLE METAL

The protagonist arrives with a legion of a hundred brave footmen, war chariots and a dozen elite warriors and, as a master tactician, flanks the dragon in a bloody siege that lasts six hours. The princess gets bored.



* NU METAL

The protagonist arrives in a run down Honda Civic and attempts to fight the dragon but he burns to death when his moronic baggy clothes catch fire.



* EMO

The protagonist sees the dragon and moans about how hard it will be to get the princess to fall in love with him. He gets eaten. The princess is very happy, because he was a whiny dork anyway.



* GRUNGE

The protagonist doesn't get eaten by the dragon because he stinks too much from not washing his hair in months. The princess won't go near him either, and he ends up dying on the town hall steps with the other grungers due to the over consumption of white cider.



* POP-PUNK

The dragon can't eat the protagonist because he can't catch him because he keeps bouncing up and down. The princess won't fuck him either, because he likes ska.

Home,sweet home....

Acasa ....unde e cald [ de fapt mult prea cald ] si bine.
1.O vara ocupata, in ordine ar veni asa - Brasov , Medias [ 2x ], Bistrita,Sighisoara si mai vedem noi...
2.Am ramas in urma la concerte -am vazut doar AC/DC...si vroiam atat de mult sa vad Aerosmith si Megadeth si poate si Metallica.Ma rog ,urmeaza Artmania...si cu voia sortii poate si Guns n' Roses si Ozzy... ramane de vazut!..[ si nu,...nu vreau la Peninsula...si nu vreau sa vad Korn ]
3.Am facut multe liste in peregrinarile mele...multe numere, dar eu tot nr.1 il vreau:



4.Peste vreo 3 zile plec iar...vorba unui bun prieten : ''sunt mai rau ca un popor migrator!'' - desi imi doresc sa mai stau
5.Invat..pt mai multe chestii deodata...si asta nu ma ajuta deloc la starea de spirit....
6.Prea multe puncte de suspensie...LA TĂŢI NI GREU!
7. http://www.gladiusdei.org/
8.Vreau cartile ''Jurnalele Vampirilor''-serios
9.M-am indragostit de Sarah Brightman si The Birthday Massacre...
10.Si de inca cineva...

Sighisoara Medievala 2010

Se dã de veste ca sã ştie fiecare


Vineri 23 iulie în Anul Domnului 2010, dupã îndelungi şi grele lupte, Cavalerii se întorc acasã în Cetatea Sighişoarei. Sãrbãtoarea va începe cu o Mare Paradã, formatã din Nobili Cavaleri, Domniţe, Actori, Menestreli şi Meşteşugari. Se vor pecetlui hrisoave, se vor bate arme, se vor strânge armurile şi se va confecţiona Marele Car al Jertfei pentru cea mai mãreaţã victorie a Cavalerilor. Cetatea va gãzdui 13 Ordine Cavalereşti, alãturi de formaţii de menestreli, ce vor pecetlui prin vers şi cântec, faptele de vitejie ale Cavalerilor iar actorii vor încânta publicul prin farsele lor într-un cadru strict medieval. Timp de trei zile, Cavalerii vor sãrbãtori aducând bucurie privitorilor prin turniruri şi demonstraţii, Menestrelii prin cântãri ne vor da ritmul bucuriei iar Dansatorii, Stegarii şi Toboşarii ne vor arãta adevãratatele mişcãri ale unui ritual de sãrbãtoare. Istoricii şi scribii veniţi de peste munţi din Noua Acropolã vor povesti şi consemna despre Cavaleri şi ritualurile lor din toate cele patru vânturi ale lumii (Europa, India, America, Japonia). Finalul va fi o retragere cu torţe lãsând Cetatea în mâinile edililor şi jurând cã niciodatã nu o vor mai lãsa fãrã de apãrare.

http://www.sighisoara-medievala.ro/index.html